Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Top trasee off-road din România, pentru ieșiri în familie, cu ATV-ul
26 Apr

Top trasee off-road din România, pentru ieșiri în familie, cu ATV-ul

Publicat de: Motoboom

Pentru majoritatea dintre noi, un drum accidentat, noroios și stâncos s-ar putea traduce ca un adevărat coșmar din punct de vedere al condusului. Există totuși și împătimiți de trasee off road în România, loviți de o sete avidă pentru adrenalină, potolită doar prin cucerirea celor mai dificile trasee pe două sau patru roți. De fapt, pentru off-roaders, cu cât un drum este mai accidentat și mai greu de abordat, cu atât este mai bine.

Tocmai de aceea, în rândurile următoare ne-am propus să vă introducem în această lume fascinantă a condusului pe drumuri accidentate, cu noțiuni elementare despre un sport care devine tot mai îndrăgit printre românii din întreaga țară, indiferent dacă vorbim despre o gașcă nebună de prieteni sau despre plimbări off road în familie.

Ce înseamnă off-road?

Off-road este un termen folosit pentru a descrie condusul pe un teren neasfaltat. Această suprafață poate fi aproape orice altceva decât pavaj neted obișnuit, inclusiv câmpuri, albie, mlaștini noroioase, dune de nisip, plaje, versanți de munți, pietriș, bolovani și chiar drumuri dezafectate, care așteaptă să fie cucerite de cei cu mașini de teren off road, ATV-uri, dirt bikes sau UTV-uri.

Totuși, trebuie să recunoaștem că există și un anumit grad de risc atunci când ne aventurăm în off-road. Terenul natural este neuniform și poate fi extrem de imprevizibil, așa că ar fi ideal să vă echipați adecvat pentru conducerea off-road! Deși, din punct de vedere tehnic, puteți parcurge trasee off-road cu orice tip de vehicule de teren pe patru sau două roți, cele mai potrivite pentru a face față denivelărilor și drumurilor dificile sunt vehiculele specializate, care oferă un nivel sporit de protecție, pasagerilor. În această categorie intră vehicule precum: dirt bikes, buggy-uri sau vehicule de teren (ATV, UTV, SSV) care sunt special concepute pentru off-road.

Tipuri de trasee off-road România

Unii rideri de off-road se bucură de peisajul natural, în timp ce alții iubesc provocarea tehnică a condusului pe trasee neasfaltate, terenuri mlăștinoase, trasee montane sau chiar dune de nisip. Dar, indiferent de tipul și dificultatea traseului ales, experiența off road poate deveni o distracție excelentă, atâta timp cât este făcută responsabil și cu atenție maximă la siguranța proprie și a celor din jur!

Trasee off-road ușoare

Green laning este una dintre cele mai facile forme de off road și presupune deplasarea pe drumuri forestiere, puțin pietruite sau de pământ. Acest tip de traseu este perfect pentru începători și poate fi parcurs fără probleme chiar și de un SUV fără modificări. Vei avea nevoie de un ATV cu tracțiune 4x4 doar în cazul în care drumul este noroios sau înzăpezit.

Cross-country este un traseu lung, care poate dura câteva zile și pe care vei întâlni terenuri nisipoase sau muntoase. Pe majoritatea rutelor de acest tip vei găsi obstacole, iar pentru a le depăși, vei avea nevoie de un UTV sau de mașini de teren off road cu un ampatament mare și cu o caroserie cât mai lungă.

Rally raid presupune conducerea pe trasee off road cu viteze foarte mari. Pentru a putea conduce în acest stil, ai nevoie de un vehicul modificat, precum un SSV (Side by Side), dotat cu suspensii, anvelope și transmisie speciale, pregătite pentru viteze care pot depăși chiar și  100 km/h!

Trasee off-road de mare dificultate

Dune-bashing este un traseu destul de rar întâlnit în România, pentru că se practică în zonele cu deșert. În țara noastră poți găsi un teren potrivit pe coasta litoralului sau în regiunea Măcin, din Dobrogea. Este nevoie de un SSV acoperit, dotat cu echipament de protecție, iar presiunea din pneuri trebuie redusă, pentru a asigura o tracțiune cât mai mare.

Mudding este un tip de off-road extrem de popular în România și presupune parcurgerea traseelor noroioase din zonele de munte sau de câmpie. Pentru un grad cât mai ridicat de siguranță este nevoie de un șofer cu multă experiență pe vehicule de teren sau ATV-uri cu tracțiune foarte puternică. Un astfel de teren poate deveni extrem de complicat dacă nu ai pregătirea necesară, nefiind recomandat debutanților sau celor slabi de înger.

Trasee montane

Rock crawling-ul este cea mai dificilă formă de off road, dar și cea mai costisitoare, pentru că este vorba despre un traseu muntos, plin de roci dure. Pentru a-l putea parcurge, trebuie să faci modificări majore la mașina, ATV-ul sau SSV-ul tău, în zone precum transmisia, anvelopele și suspensia.

Cum alegi ATV-ul pentru ieșirile off-road?

ATV-ul este un vehicul dedicat special pentru aventuri și excursii off road, fiind foarte potrivit pentru drumurile de țară, pentru traseele prin pădure și pentru terenurile accidentate. Există multe modele de ATV-uri, de la Quad-uri pentru copii (entry-level), până la cele utilitare (UTV) sau sport (SSV), dedicate profesioniștilor. Dar, indiferent de varianta pe care urmează să o alegi, asigură-te că ești echipat corespunzător, iar vehiculul tău este prevăzut cu tracțiune integrală 4x4, pentru a putea circula fără probleme în regim off-road.

Mai jos ți-am pregătit și un top cu cele mai puternice vehicule off-road dotate special pentru a face față diferitelor tipuri de condus și teren extrem.

ATV CAN-AM OUTLANDER 1000R XMR
Posesoare ale celor mai puternice motoare din clasa lor, ATV-urile Outlander XMR de la Can-Am sunt capabile să satisfacă cerințele celor mai mai exigenți dintre utilizatori. Aceste ATV-uri beneficiază de trăsături orientate spre off-road și de tehnologii ce conferă o manevrabilitate precisă și confort, permițându-ți să ieși fără probleme din cele mai dificile situații.

SSV POLARIS RZR PRO R 4 ULTIMATE LAUNCH EDITION

Cu o capacitate de 4 locuri, RZR Pro R 4 Ultimate Launch Edition are cel mai puternic motor montat vreodata pe un SSV, alături de un șasiu complet nou și extrem de rezistent la șocuri pe terenuri off-road, în regim de viteze ametițoare! Proiectat special pentru performanță, RZR Pro R este lider, ca putere și control. Cu un stil vădit agresiv, tehnologie de vârf și atitudine de învingător, puternicul RZR Pro R vine echipat cu un motor puternic în 4 timpi și o serie întreagă de dotări hi-tech, care îți vor stinge setea de adrenalină în perfectă siguranță și control.

SSV MAVERICK MAX X3 XRS TURBO RR
Performanțele noului Maverick MAX X3 XRS Turbo RR sunt de neegalat la clasa SSV de mare putere, putând satisface fără probleme visurile utilizatorilor care caută aventura extremă. Vei simți cu adevărat puterea brută a acestui “monstru ultra-tehnologizat” pe 4 roți. Cu o capacitate de 4 persoane, Can-Am Maverick beneficiază de trăsături și tehnologii de ultimă generație, ce conferă o manevrabilitate precisă și confort, propunând un design agresiv, dar focusat pe protecția pasagerilor.

Top trasee off road România

Parcul Național Măcin
Acest traseu de off-road străbate drumurile forestiere ale rezervației. Se pot face ture de câteva ore sau de 1-2 zile, trecând și în alte zone limitrofe din Dobrogea.

Munții Baiului
Pentru experiențe încărcate de adrenalină pe crestele semețe ale munților, drumul Valea Prahovei - Munții Baiului este unul dintre cele mai spectaculoase trasee off road din România! Dincolo de senzația extremă a condusului în zona montană, vei avea parte de off road de creastă, de dificultate redusă, dar și de spectacolul unor panorame și priveliști uluitoare.

Piatra Craiului
Pornind de la Bran, traseul va ocoli masivul Piatra Craiului, până în apropiere de Rucăr, jud. Argeș. În doar 2-3 ore de mers, vei gusta din plin adrenalina și senzațiile tari ale off-road-ului.

Munții Ciucaș
Pentru a parcurge un traseu în Munții Ciucaș, poți să pornești din Cheia (Prahova), să continui cu Lacul Vulturilor, până în Vama Buzăului (Brașov). Rețeaua de drumuri a traseului propune un nivel de dificultate scăzut spre mediu, însă peisajele spectaculoase și obiectivele turistice fac din aceste drumuri unele dintre cele mai frumoase trasee turistice off road din România, care te vor lăsa fără suflare la bordul unui ATV sau UTV!

Munții Penteleu
Pornind din Nehoiu (Buzău) vei parcurge arealul ce înconjoară munții Penteleu, o zonă în care natura sălbatică este încă nealterată de mâna omului. Pădurile seculare și dese, pășunile alpine de un verde crud, alături de crestele înalte ale munților vor face ca experiența ta să fie una demnă de povestit nepoților.

Înainte să încheiem această scurtă incursiune în lumea pasionaților de off-road pe UTV, trebuie să știți că acest sport cere multă responsabilitate, atenție la siguranța ta și a celor din jur și, nu în ultimul rând, o mare grijă față de natură! Se știe foarte bine că sporturile de off-road au reputația de a provoca daune mediului înconjurător. Iar dacă nu ești cumpătat, condusul în natură poate dăuna faunei sălbatice, poate distruge potecile folosite pentru călărie și ciclism, poate eroda pământul și poate speria sau dăuna sănătății animalelor sălbatice.

Din aceste motive este important să cunoașteți legile și restricțiile celor mai importante trasee off road România și să nu provocați daune inutile arealului natural. Puteți minimiza impactul dăunător, adaptând viteza și temperamentul la condus în zonele protejate, dar și alegând un vehicul potrivit cu nivelul de experiență, în detrimentul unui ATV puternic și poate prea greu de stăpânit.

La Motoboom găsiți una dintre cele mai diverse oferte de pe piața de ATV și UTV sportive din țară! Modele provenite de la cei mai mari producători din industrie, precum Can-Am, CF Moto, Polaris, Suzuki sau Yamaha, vă așteaptă să le admirați în showroom-ul propriu, direct din stocul Motoboom.

Așadar, haideți să alegeți vehiculul potrivit pentru voi, cu banii jos sau în rate, alături de un univers întreg de echipamente complete off-road, începând de la căști, costume, protecții enduro și până la mănuși și ochelari sau încălțăminte specializată - totul pentru sesiuni de aventură și evadări dincolo de limitele extremului, dar în perfectă siguranță și control!