MotoGP: Rossi se gandeste la retragere
Valentino Rossi a scris istorie in saua motocicletelor de viteza dar la aproape 35 de ani are nevoie de o noua provocare. Cu 9 titluri mondiale la activ, dintre care 6 la MotoGP, Rossi si-a anuntat retragerea din motociclism in 2016, dar nu pentru a deveni manager de echipa ci pentru a schimba sportul.
„Planul meu este sa raman competitiv cu Yamaha. Vreau sa alerg atata timp cat ma pot lupta pentru podium sau pentru victorie. La sfarsitul lui 2014, imi voi prelungi contractul cu Yamaha pentru alti doi ani. Apoi, cred ca este de ajuns.
Dupa ce voi renunta la motocicleta, mi-ar placea sa merg pe patru roti, nu in raliu, unde este cel mai periculos, ci pe un circuit, intr-o competitie ca DTM, GT sau Le Mans, unde vreau sa alerg de placere, nu cu aceeasi dedicare de care este nevoie in MotoGP.
Deja urmaresc piloti tineri. De fapt, am inceput cu fratele meu Luca Marini, dar daca ar fi sa apuc acest drum, i-as alege pe Fenati si Antonelli din Moto3. Cat despre MotoGP, as lucra cu Marquez si cu Redding “, a spus Rossi intr-un interviu acordat revistei germane speedweek.com.