Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Ce este neoprenul și de ce este folosit pentru sporturile acvatice?
23 Apr

Ce este neoprenul și de ce este folosit pentru sporturile acvatice?

Publicat de: Motoboom

Înaite de a intra în pâine și a afla ce este neoprenul, nu puteam să nu remarcăm faptul că, de la mic, la mare, cu toții adorăm să ne distrăm în apă, indiferent că este vorba despre o simplă bălăceală în mare sau practicarea sporturilor nautice într-un mod organizat, echipați pentru jetski, înot, surfing sau scubadiving. Dar oare câți dintre noi cunosc faptul că apa absoarbe căldura corporală de până la 25 de ori mai repede decât aerul?! Așa că, dacă nu vă scăldați într-o cadă cu hidromasaj setată la 36 de grade (cât este temperatura corpului), mai mult ca sigur o să simtiți impactul apei reci și o să începeți să dârdâiți de frig.

Cea mai bună modalitate de a vă prelungi timpul petrecut în apă fără să simțiți disconfortul frigului o reprezintă utilizarea echipamentelor din neopren de calitate, bine adaptate condițiilor de stat în apă, vreme îndelungată. Din fericire, designul costumelor din material neopren a cunoscut o evoluție substanțială în ultimul deceniu, reușind să ofere acel scut termic eficient, de care avem nevoie atunci când practicăm sporturi nautice.

Ce este neoprenul?

Dacă ai auzit deseori despre el, dar n-ai știut exact ce este neoprenul, atunci aceste rânduri sunt pentru tine! Neoprenul este un material sintetic non-toxic utilizat în toate domeniile, pornind de la echipamente și îmbrăcăminte medicală, echipamente militare și până în industria auto, sport de performanță, zona recreativă sau de agrement acvatic. Produs dintr-o combinație de polimeri de carbon, hidrogen și clor, acest material revoluționar este recunoscut datorită flexibilității sale, impermeabilității și rezistenței sporite la o varietate largă de condiții de mediu și factori externi.

Primul cauciuc sintetic creat cu succes în anul 1930, neoprenul sau policloroprenul - sub denumirea lui tehnică - este format, în mare parte, din atomi de carbon și hidrogen. Și totuși, ce material este neoprenul? Ei bine, acesta se obține printr-o reacție chimică a cloroprenului, în urma căreia rezultă diferite fragmente. Ele sunt amestecate mai apoi cu diverși compuși de carbon și agenți de spumare, care sunt introduși într-un cuptor și supuși unui tratament termic la temperaturi înalte, care provoacă expansiunea. Ulterior, produsul finit rezultat este secționat cu precizie, pentru a crea foi din neopren, la dimensiunile și grosimile dorite.

Avantajele și dezavantajele neoprenului

În primul rând, dacă ne referim la ce este neoprenul și principalele avantaje oferite, ar trebui să începem cu rezistența acestui material inovativ la coroziune și la o serie de factori externi, între care includem expunerea îndelungată la acțiunea razelor solare, ozonului și riscului de oxidare. În plus, stabilitatea termică extraordinară a materialului îl ajută să rămână flexibil și să-și păstreze proprietățile intacte, într-o plajă întinsă de temperaturi, începând de la -40°C și până la +120°C.

La avantajele neoprenului mai putem adăuga și rezistența chimică a materialului în fața unei serii de substanțe precum diferiți solvenți, uleiuri și combustibili pe bază de petrol. Ar mai trebui menționat și faptul că neoprenul se rupe greu și aderă cu ușurință la metale și la alte țesături.

Totuși, există și câteva dezavantaje ale acestui material. Primul ar fi legat de costul acestuia, destul de piperat în comparație cu alte materiale textile capabile să ofere caracteristici similare, la un preț mai mic. Un alt dezavantaj ar fi rezistența scăzută în fața unor acizi puternici: esteri, cetone și anumite hidrocarburi. Din păcate, odată cu trecerea timpului, neoprenul ajunge să absoarbă apa mult mai mult decât este prevăzut, devenind inutil ca izolator electric.

De ce este folosit neoprenul pentru sporturile acvatice?

Ca să înțelegem mai bine ce fel de material este neoprenul și cum a ajuns să fie folosit pentru sporturile acvative, ar trebui să ne întoarcem în anii 1950, când echipamentele de apă, așa cum le cunoaștem în forma lor de astăzi, au fost perfecționate pornind de la principiul că un strat subțire de apă, captiv între îmbrăcăminte și tesutul pielii, ar putea ajuta la menținerea și izolarea temperaturii corporale.

Astfel, s-a dorit ca aerul din țesătură să acționeze precum o izolație termică, iar neoprenul a devenit materialul perfect pentru acest lucru. Această proprietate este redată de cantitatea de aer înmagazinată în particulele materialului din neopren – așadar, cu cât va conține mai mult aer, cu atât mai puțină apă va pătrunde și va izola termic mult mai eficient, devenind soluția ideală pentru utilizarea lui în echipamentele și costumele din neopren, dedicate sporturilor acvatice.

Pentru a îmbunătăți materialul, între anii ‘60-‘70 au fost dezvoltate și alte tipuri de costum neopren, precum cel acoperit cu titan (pentru costume mai călduroase și mai subțiri) și cel de tip limestone, care, prin adăugare de azot, a determinat creșterea indicilor de izolație și flotabilitate - fenomen generat de faptul că particulele din neoprenul limestone nu mai absorb moleculele de apă.

Costumul din neopren: Cum îl alegi?

Așa cum era de așteptat, proprietățile termo-izolatoare excelente, flotabilitatea și flexibilitatea neoprenului au fost rapid adoptate în universul recreațional și de agrement al sporturilor acvatice. Astfel, marii producători din domeniu au dat naștere unei întregi game de echipamente și costume speciale, fabricate sau derivate din acest material inovativ, care prezintă anumite particularități în funcție de destinație, tipul sporturilor practicate (jetski, scuba diving, surfing, wakeboard, stand-up paddle etc), de preferințele în materie de design, dar și de bugetul celor care le folosesc.  

Grosimea neoprenului

Temperatura apei în care faci surf, înoți sau vâslești influențează puternic grosimea costumului pe care ar trebui să-l alegi. Neoprenul se prezintă într-o gamă variată de grosimi, iar cu cât acesta este mai gros, cu atât costumul neopren de apă rece va izola și mai mult căldura.

Așadar, pe etichetele unde vei sesiza o singură cifră, care marchează grosimea învelișului de neopren (de exemplu, 2 mm), înseamnă că acest strat va acoperi întreaga suprafață a costumului. În schimb, două cifre (de exemplu, 4/3) va însemna că un costum acvatic prezintă, în structura lui, două tipuri de neopren, de grosimi diferite. Materialul mai dens va fi folosit în jurul torso-ului, pentru izolare termică și flotabilitate, iar stratul mai subțire va fi folosit în zona încheieturii brațelor și picioarelor, pentru mobilitate sporită și precizie a mișcărilor. Unele costume din neopren folosesc chiar trei sau mai multe grosimi diferite, în funcție de condițiile de temperatură ale apei în care se vor fi practica sporturile nautice.

Tipul costumului din neopren

Neopren Wetsuits
Aceste “costume ude”, în traducere liberă, izolează căldura, permițând unei cantități mici de apă să intre în interiorul costumului, ținând-o captivă într-un strat uniform și subțire, între piele și materialul costumului. Corpul tău încălzește apa colectată, care acționează mai apoi ca un izolator termic, împreună cu neoprenul în sine, pentru a împiedica apa rece din exterior să scadă temperatura corpului. Pe măsură ce apa încălzită va scăpa, ea este înlocuită cu apă rece, pe care corpul tău va trebui să o aducă din nou la temperatura optimă. Spre exemplu, un costum neopren de caiac nepotrivit sau dintr-un material ieftin, accentuează acest ciclu, făcându-vă să răciți mult mai repede la contactul cu valurile unui râu învolburat de munte.

Neopren Shorties
De data aceasta vorbim despre un costum cu mâneci scurte și pantaloni scurți, proiectat pentru apă caldă. Wakeboarderii și kneeboarderii îl preferă adesea, pentru că nu restricționează mișcarea, redă o mobilitate sporită la vâslire și este ușor de echipat și de dat jos, între sesiunile de utilizare.

Costumele Neopren full-lenght
Costumele complete din neopren full-lenght sunt proiectate să acopere întreaga suprafață a pielii, începând de la încheietura mâinii, până la glezne. Acestea sunt disponibile în multe grosimi, de până la 0,5 milimetri inclusiv! Unii producători au adăugat o căptușeală specială la interiorul costumelor care aluneca pe piele, făcându-le mult mai ușor de îmbrăcat sau îndepărtat.

Costumele Neopren pentru surfing

Costumele „surfer” din neopren se închid, în mod obișnuit, cu fermoar la spate, astfel încât utilizatorul să nu fie deranjat când vâslește așezat cu fața pe placa de surf. De asemenea, ele trebuie să etanșeze foarte bine zona gâtului, pentru accesul mai greu al apei reci în interior. Acest stil de costum este de asemenea, preferat de mulți pasionati de snorkeling. Există și modele cu fermoar în față, folosite mai ales de către scafandri, astfel încât rezervorul de aer să nu apese fermoarul pe coloana vertebrală.

Competitiv vs Recreațional

Dacă ești orientat către a fi competitiv la triatlonuri sau la alte evenimentele outdoor, alege cel mai avansat costum neopren pentru înot, care să se încadreze în bugetul tău. Costumele premium au adesea detalii de croială care îmbunătățesc eficiența și promovează o mecanică superioară a mișcării în costum. Costumele de ultimă generație te ajută, de asemenea, să păstrezi o postură ideală a corpului în apă, prin poziționarea atentă a neoprenului de grosimi diferite, în zone cheie ale torso-ului, picioarelor și brațelor.

În schimb, daca ești un înotător de agrement în apă deschisă sau ești la debutul tău într-un prim concurs de triatlon, un costum accesibil entry-level din neopren ar trebui să acopere cu succes toate nevoile tale de bază.

Neopren vs cauciuc natural vs scuba: Care sunt diferențele?

În funcție de particularitățile fiecărui tip de material în parte, iată ce aduce în plus echipamentul din neopren, în comparație cu cel de scuba sau cauciucul natural:

Neopren vs Scuba

Cele două se confundă adesea, însă scuba este mai degrabă un tricot dublu, realizat din filamente fine din poliester, lycra, spandex sau rayon. Deși ambele materiale sunt netede, se întind ușor și au greutăți diferite, scuba nu se poate lăuda cu aceiași indici de izolație termică.

Neopren vs. cauciucul natural

Deși primul material este sintetic, atât neoprenul, cât și cauciucul natural au la bază polimeri. Neoprenul a fost realizat cu scopul de a înlocui cauciucul natural, care este extrem de costisitor și o resursă tot mai greu de obținut, dar are, de fapt, calități superioare. Cu toate că ambele sunt rezistente la abraziune și temperaturi ridicate, neoprenul este mai rezistent în fața grăsimilor, uleiului și se comportă mai bine la temperaturi mari și în medii extreme. Totuși, avantajul cauciucului îl reprezintă faptul că e ecologic, el fiind recoltat din copaci și apoi prelucrat în foi.

Așadar, sperăm că am reușit să te ajutăm să cunoști mai multe informații despre ce este neoprenul și cum ajută acest material inovator în fabricarea costumelor dedicate universului distractiv al sporturilor acvatice. De asemenea, amintește-ți de cap, mâini și picioare. Adăugarea unei cagule din neopren (chiar și în condiții de ape mai calde) îți va îmbunătăți semnificativ confortul.

Căștile, încălțările speciale și ciorapii din neopren pentru apă, alături de o pereche de mănuși adecvate sunt, de asemenea, importante, atât pentru căldură, cât și pentru protecție sau aderență. Atunci când sunt combinate, cagula, încălțămintea aqua și mănușile pentru SUP, toate acestea pot aduce un plus de aproximativ 40% la izolarea termică.

Și chiar dacă v-am obișnuit cu motociclete, ATV-uri, scutere, snowmobile, jetski-uri și alte vehicule utilitare sau recreative, Motoboom vă propune și o gamă întreagă de echipamente și costume dedicate sporturilor nautice, de la unii dintre cei mai renumiți producători pe plan mondial - Jobe.

Așadar, vă așteptam pe site-ul nostru să vizualizați una dintre cele mai vaste oferte din România pe segmentul agrement acvatic și să profitați de reducerile de sezon la plăcile de wakeboard, SUP-uri, schiuri nautice, surfboard, gonflabile, dar și la echipamentele complete pentru apă, costume neopren, veste de salvare, încălțăminte aqua, căști și cagule! Catalogul este extrem de diversificat, iar prețurile sunt atente cu bugetul fiecăruia.