Cum să îți cureți casca moto: 5 pași simpli
Casca moto este probabil cea mai importantă - și de multe ori și cea mai costisitoare - piesă de echipament pe care o poate deține un rider. Cu toate acestea, casca moto este adesea curățată și întreținută cel mai puțin. Așadar, cum se curăță casca moto nu este important doar pentru a asigura longevitatea ei, ci este o sarcină care ține în primul rând de siguranța ta, asigurându-ți vizibilitatea și confortul ideal în timpul condusului pe motocicletă.
Totuși, înainte de a începe efectiv procesul de curățare cască moto, ar trebui să înțelegem cu ce tip de impurități avem de-a face. La exterior, casca ta este supusă murdăriei de pe drum, sare și o varietate de insecte, în timp ce înăuntru, căptușeala și buretele interior ale căștii, absorb toată transpirația de pe cap și față. În vreme ce o simplă ștergere și uscare ajută de obicei la curățarea murdăriei și transpirației nedorite, este recomandat ca, ocazional, să faci o curățare mai profundă.
Deși pe piața de profil există o multitudine de produse moto concepute special pentru îngrijirea lor, îți poți foarte bine curăța casca moto cu câteva articole de bază pe care probabil le ai deja la tine acasă. Nu uita însă, că pentru procesul de curățare cască moto vei avea nevoie de un spațiu de lucru curat, cu suficient loc pentru produsele și instrumentele de curățare. Pentru început, vei avea nevoie de o găleată mare cu apă caldă, câteva cârpe curate din microfibră, produsele de curățare pentru viziere, șervețele pentru viziere și alte produse de curățare specifice căștilor moto.
Înainte de toate, ca să înțelegem foarte bine cum se curăță casca moto, o vom vom “sparge” în 3 părți distincte:
1. Viziera pentru casca moto;
2. Carcasa exterioară dură a căștii moto;
3. Bureții interiori / căptușeala căștii.
Pasul 1
Pune-ți casca moto jos pe suprafața de lucru. Înmoaie o cârpă din microfibră în apă caldă și stoarce excesul de apă. Șterge cu ajutorul cârpei întreaga suprafață exterioară a căștii și las-o să stea aproximativ 15 minute. Pânza caldă va înmuia și desprinde orice tip de resturi mari, precum noroi, insecte și alte tipuri de murdărie colectate de pe drum.
Pasul 2
Următorul pas presupune dezasamblarea vizierei căștii moto, a plăcuțelor interioare și a căptușelii. Durata acestui proces poate varia în funcție de îndemânare și designul căștii. Deci, acordă-ți timp pentru a consulta manualul de instrucțiuni oferit de producătorul căștii tale pentru a îndepartă corect aceste componente ce urmează să fie curățate.
Pasul 3
După ce ai îndepărtat viziera și componentele interioare, începe cel de-al 3 lea pas din procesul despre cum se curăță casca moto. În acest moment, vei avea un acces mult mai bun pentru a te asigura că toată murdăria este îndepărtată din punctele greu accesibile ale căștii. Atenție! Evită utilizarea oricăror detergenți pe bază de petrol, deoarece acest lucru poate compromite structura materialului căștii. Pur și simplu, folosește cârpe umede din microfibră pentru a șterge ușor murdăria. O periuță de dinți simplă, cu peri moi, funcționează excelent pentru acele zone greu accesibile. Odată curățată, utilizați o cârpă curată din microfibră pentru a usca carcasa căștii moto.
După ce ai terminat, pune carcasa deoparte și treci la vizor. Vizierele moto sunt extrem de delicate, deoarece sunt adesea tratate cu pelicule speciale UV, anti-aburire sau anti-orbire. Detergentul specializat pentru vizere și șervețele pentru vizere fac minuni, dar în absența acestor produse, o cârpă din microfibră cu apă caldă te ajută la fel de bine în procesul de curățare a murdăriei și amprentelor nedorite.
Evită să utilizezi detergent pentru geamuri deoarece, în timp, acest lucru va deteriora straturile speciale de pe vizor. Nu îndepărta parasolarele interne deoarece au mecanisme complicate care ar putea fi dificil de reasamblat și pot anula garanția unei căști moto dacă sunt îndepărtate.
Pasul 4
În această etapă, umple un lighean cu apă caldă și adaugă puțin săpun lichid. Șamponul pentru copii este o opțiune excelentă, deoarece nu conține multe substanțe chimice găsite în alte săpunuri și detergenți. Acest lucru este important deoarece unele săpunuri conțin alergeni care pot provoca iritații ale pielii. Înmuiați componentele interioare și căptușelile căștii moto în această soluție de săpun, apoi stoarceți-le ușor, astfel încât săpunul să îndepărteze toate impuritățile.
Odată ce procesul de spălare este finalizat, clătește-le cu apă curată, asigurându-te că tot săpunul este îndepărtat. Elimină excesul de apă, dar fără să le strângi în pumn, deoarece acest lucru poate determina ca bureții să se deformeze și să-și piardă forma originală. După ce le-ai clătit, pune-le pe un prosop curat și uscat și lăsa-le să se usuce la aer. Un feon poate fi folosit în cazurile în care vei avea nevoie ca bureții să se usuce mai repede. De obicei, lăsarea lor peste noapte le va permite să se usuce adecvat.
Pasul 5
Reasamblarea căștii ar trebui să se facă în ordinea inversă a dezasamblării. Asigură-te că toate componentele sunt montate la loc conform instrucțiunilor producătorului. Înainte de a monta viziera moto, inspecteaza fitingurile sau știfturile acesteia și înlocuieste-le dacă este necesar. La final, șterge-ți casca moto cu o cârpă curată și uscată din microfibră, pentru a îndepărta orice amprentă lăsată în urmă, în timpul asamblarii și verifică dacă toate tampoanele interioare sunt la locul lor, în poziția originală.
Curățarea căștii moto: produse recomandate
Reîmprospătarea căștii cu o curățare profundă și adecvată, îți va oferi acea senzație de cască noua, abia cumpărată - totul la prețul unor produse de bază și câteva ore cosnumate pe o sarcină plină de satisfacții, pe care o poți finaliza în timp ce motocicleta ta este parcată în așteptarea următoarei călătorii. Între timp, Motoboom îți pune la dispoziție o serie profesională de produse de curățare și întreținere cască moto.
Spray împotriva insectelor
Spray Motul E7 Insect Remover pentru îndepărtarea insectelor și reziduurilor organice (găinaț) de pe parbrize, viziere căști, carene, faruri, vopsea, metal, oglinzi, etc. Se aplică peste zona respectiva, se lasă 1-2 minute să se înmoaie și apoi se șterge cu o lavetă curată din microfibră.
Spray pentru recondiționare
Spray Motul E10 Shine & GO pentru recondiționarea și revigorarea culorilor suprafețelor din plastic este un produs de întreținere, recomandat pentru carene, căști moto, borduri, aripi, comenzi, oglinzi, etc. Produsul este pe baza de silicon și lasă o peliculă protectoare. Se aplică pe suprafața exterioară dură a căștii moto curățate anterior, se lasă cateva momente și se lustruiește cu o lavetă curată din microfibră.
Spray cu ceară anti-zgârieturi
Spray Motul E1 Wash & Wax curăță și conferă strălucire căștii și motocicletei tale, fără a produce zgârieturi. Spală fără apă și protejează exteriorul dur al căștii moto, lăsând o peliculă protectoare ce conține ceară pentru un luciu imaculat. Se aplică pe suprafețele uscate, se lasă să acționeze câteva minute și se șterge apoi, cu o lavetă curată din microfibră.
Înainte de a încheia, avem totuși și câteva avertismente pentru tine, cu privire la curățarea interioară a căștii moto. Încearcă să folosești numai produsele menționate în articol sau special concepute pentru căști, dar ai grijă că unele produse de curățare sunt doar pentru exteriorul căștii! Așadar, citeste bine instrucțiunile și asigura-te că ai ales soluția potrivită de curățare.
De asemenea, încearcă să reziști tentației de odoriza interiorul căștii moto, folosind șervetele sau alte spray-uri parfumate. Deși pot mirosi bine, aceste soluții și balsamuri concentrate, conțin substanțe chimice care îți pot irita pielea atunci când porți casca pe cap în timpul orelor multe petrecute pe motocicletă.
Iar dacă nu știi exact ce produse de curățare și întreținere sunt mai potrivite pentru casca sau alte componente ale motocicletei tale, apelează cu încredere la specialiștii Motoboom! Noi îți vom oferi toate sfaturile, soluțiile și produsele de care ai nevoie pentru întreținerea corespunzătoare, alături de uleiuri moto, piese și echipamente moto complete astfel încât, călătoria ta pe motocicletă să fie întotdeauna o experiență confortabilă și sigură.